Anul a început prost pentru proprietarul unui autoturism staționat pe raza comunei Moroeni. În jurul orei 21:30, ghinionistul s-a trezit cu mașina lovită de un consătean care s-a urcat beat la volan.
„Din primele date, un bărbat de 42 de ani, din comuna Moroeni, în timp ce conducea un autoturism pe DN 71, în localitate, a acroșat un autoturism staționat pe partea carosabilă.
Șoferul implicat a fost testat cu aparatul din dotare în vederea depistării consumului de alcool, rezultatul indicând o valoare de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, acesta a fost condus la o unitate medicală în vederea prelevării de mostre biologice necesare stabilirii cu exactitate a îmbibației alcoolice.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”- a comunicat IPJ Dâmbovița.


