Noaptea trecută, în jurul orei 23:30, un bărbat a reclamat la Secția 13 Poliție Rurală Titu că i-a fost furat autoturismul.
Polițiștii au desfășurat activități specifice localizării autoturismului, mașina fiind depistată trafic în Românești, fiind condusă de un tânăr, de 24 de ani, din comuna Potlogi.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a stabilit faptul că șoferul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Întrucât emană halenă alcoolică, tânărul a fost testat cu aparatul din dotare, rezultând o valoare de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, a fost condus la o unitate medicală în vederea prelevării de mostre biologice necesare pentru stabilirea cu exactitate a îmbibației alcoolice.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și furt.


