Complementar intervențiilor la corpul de clădire, printr-un proiect finanțat prin AFM, la Grădinița nr. 14 Târgoviște administrația publică târgovișteană, prin societatea proprie de construcții, execută o serie de lucrări exterioare, cu finanțare de la bugetul local. Subiectul a fost abordat de primarul Cristian Stan, cu prilejul vizitei de lucru pe șantier.
„La Grădinița nr. 14 administrația publică locală târgovișteană implementează un proiect important. Pe de o parte discutăm despre eficientizarea energetică a clădirii, proiect în valoare de aproximativ trei milioane de lei, finanțat prin Administrația Fondului de Mediu și, în paralel, avem lucrări la tot ceea ce înseamnă curtea grădiniței, reamenajarea spațiului verde, refacerea împrejmuirii, refacerea locului de joacă. Deci un proiect de natură să schimbe radical tot ceea ce exista aici la Grădinița nr. 14.”
A mai menționat primarul Cristian Stan că proiectul va fi finalizat până la începutul viitorului an școlar, astfel ca activitatea să fie reluată în cele mai bune condiții.