Un tânăr în vârstă de 22 de ani, a fost reținut pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, după ce a furat mai multe sticle cu băuturi alcoolice.
Pe numele individului a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de furt iar cercetările au reliefat faptul că, în perioada 30 – 31 octombrie și la data de 17 noiembrie , suspectul a sustras mai multe sticle de băuturi alcoolice, în valoare de circa 950 de lei, din incinta unor supermarketuri din municipiul Târgoviște.
Cel în cauză va fi prezentat magistraților în vederea dispunerii unei măsuri preventive iar cercetările continuă sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște.


