La Moreni, eforturile conjugate ale administrației publice locale, Consiliului Județean și Prefecturii Dâmbovița au dat rezultate, criza apei fiind la un pas de a fi depășită. Cu zile bune înaintea localităților prahovene afectate de dezastrul de la Barajul Paltinu, generat de incompetența și indolența responsabililor de la Apele Române, mai exact de joia trecută, în Municipiul Moreni a început alimentarea cu apă din sursa de la Automecanica. Într-o primă etapă a fost asigurată, cu program, apa pentru sanitația locuințelor iar analizele de laborator vor arăta dacă apa este conformă și pentru consumul casnic. Potrivit primarului Gabriel Purcaru, care a susținut marți dimineață o conferință de presă, rezultatele analizelor vor fi comunicate cel mai devreme joi, 11 decembrie. Până atunci apa potabilă va fi asigurată ca până acum , în punctele de distribuție cunoscute.
Toate instituțiile medicale de pe raza municipiului au funcționat și funcționează fără sincope. Legat de instituțiile de învățământ, câtă vreme nu este certificată calitatea apei, cursurile în format fizic rămân suspendate.
„Având în vedere situația alimentării cu apă și în conformitate cu decizia Comitetului Local pentru Situații de Urgență, toate instituțiile de învățământ din municipiul Moreni vor continua să-și desfășoare cursurile în on-line și în perioada 10 – 12 decembrie 2025. Cel mai probabil pe parcursul zilei de joi, 11 decembrie, vom avea rezultatul analizei de la DSP, atunci vom cunoaște exact dacă apa este potabilă și atunci vom lua o altă decizie în acest sens. Pentru mine, sănătatea și siguranța copiilor din municipiu și a morenarilor sunt cele mai importante”, a declarat Gabriel Purcaru, Primarul municipiului Moreni.


