Destul de puțini sunt românii care știu că proiectul autostrăzii de pe Valea Oltului include, în paralel, construcții gigantice, despre…
Browsing: EDITORIAL
Cu surle și trâmbițe, pe 30 noiembrie 2023, a fost lansat oficial în România Sistemul Garanție-Returnare (SGR), administrat de RetuRO.…
De la începutul anului a fost întrecere între politicienii aflați la putere pe subiectul majorării pensiilor. Atâta s-au lăudat de…
La aproape opt luni de la cumplitul accident din 19 august 2023, în care doi tineri și-au pierdut viața uciși…
Declarație halucinanță a Ligiei Deca, ministrul Educației, care a afirmat public faptul că slujbași din instituția pe care o conduce,…
Când puțini mai sperau, minunea s-a produs! După trei săptămâni și o zi de proteste, sindicatele din învățământul preuniversitar- FSLI…
Previzibil vizavi de modul în care au abordat greva salariaților din învățământ, guvernanții au ajuns să se confrunte cu un…
Aproape o lună s-au moșmondit liderii coaliției de guvernare până au ajuns să bată palma pe așa-numita „ordonanță a austerității”!…
Vom plăti mai mult pentru RCA, pentru că cineva de la ASF nu și-a făcut treaba cu competență. N-a știut…